Accident teribil în Raliul Transilvaniei! Un pilot a fost transportat la spital

Accident teribil în Raliul Transilvaniei! Un pilot a fost transportat la spital
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipajul cu numărul 13, format din Eugen Cărăgui și Robert Fus, a fost implicat într-un accident grav în timpul probei speciale cu numărul 5 de la Raliul Transilvaniei.

Pe poziția cu numărul 18 înaintea probei, mașina de concurs în care se aflau cei doi a ieșit în decor, lovind un copac. Ambii sportivi sunt conștienți și în afara oricărui pericol de agravare a stării de sănătate, acuzând doar dureri la nivelul toracelui, însă au fost transportați la spital cu o ambulanță B1 SMURD cu medic pentru investigații suplimentare.

Probele cu numărul 5 și 6 au fost anulate în urma incidentului, iar raliul va continua cu proba 7, de pe Dângău. Mulțumim echipajului de intervenție pentru modul în care a gestionat situația. Vă vom ține la curent cu informațiile privind starea celor doi sportivi.

Eugen Caragui a fost supus unor investigații amănunțite. Medicii au stabilit că nu există niciun fel de leziuni interne sau externe, dar i se recomandă repaus în următoarea perioadă. Vertebra D5 este tasată de la impact. Tot azi va fi examinat neurologic, iar ulterior va fi externat.

Robert Fus nu a mai avut nevoie de intervenția ambulanței, deplasându-se singur spre parcul service.

Accident horror și la începutul lunii

La începutul lunii septembrie, în Raliul Iașiului, a avut loc un alt accident horror. De această dată vehiculul condus de Simone Tempestini, un Citroen C3 R5, care costă aproximativ 300.000 de euro, a luat foc după ce a derapat și s-a rostogolit de câteva ori în aer.

La fața locului au sosit imediat echipajele de intervenție și medicii. Focul a fost stins la scurt timp și, din fericire, pilotul și copilotul său au scăpat fără nicio vânătaie.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
×